Rune


Statea intins pe nisip . Cu ochii inchisi si caldura ce ii ardea pleoapele.

Meret Oppenheim-Die Steinfrau, 1938

Simtea in nari miros de alge , iod animal si vegetal , simtea albastru in cerul gurii . Dar nu vrea , nu putea sa se mai miste . Doar strangea pumnii , adunand nisip , scoici sparte , mici secunde din timpul nu-stiu-cui . Le rasfira incet printre degete , clepsidra .Ramase Red , altar fumegand , rotind secunde…

Valurile domoale ii atingeau picioarele , reci si smaraldul lor il durea . Dar prefera sa nu miste , pielea sa se increteasca si soldurile sa incerce sa prinda radacini , mangrove efemere pe o plaja pustie .

Un pescarus strident nu ii dadea pace , spirale aeriene , volute de aer , indiferent la durerea lui .

I-ar fi spus ceva , l-ar fi strigat-alungat , inutil ca si vantul ce incerca sa-i fure particele din clepsidra degetelor. Varfurile penelor de la aripi ii zgariau timpanul , zgomot indecent in linistea apasatoare . Si vantul … iar incerca sa-l sape , ii fura nisip si adauga aleator in alta parte , simtea cum devine o duna galbena . Maine aici , ieri in alta parte , niciodata stabil , niciodata cu radacini , fara casa .

Delfinul . Il pandea constiincios din valuri , fecioara Venus sau Poseidon . Vorbea , vorbe fara sunete si-l privea dintr-o parte , cu un ochi umed . Nu trebuia sa se ridice sa-l caute . Era acolo , in fiece zi , fidel companion si totodata atat de departe.

Ar fi luat o luntre sa-l caute , sa-l vada de aproape , sa-i mangaie pielea fina si sa-l priveasca in ochi… sa-l inteleaga . Niciodata dus pana la final , gandul nu-i mai dadea pace . Da , maine il va cauta si-i va spune …

Intr-un final , plictisit de arsurile de pleoape si culorile ce se invarteau incet sub ele , se ridica alene intr-un cot . Gold era si nu era , il simtea acolo in valuri , spionand si plutind , ascuns in alge si verde . Dar era acolo si va fi acolo mereu . Cred.

Se ridica incet , plictisit total si radacinile il durura . Si maine iar vor cauta febril o crapatura , teren fragil in care sa se infiga . Si-l vor durea la fel , trist si inutil.

Da , le-ar fi lasat sa-si faca datoria , sa ramana ancorat pe plaja .Dar nu azi , nu acum . Mai avea drum de parcurs , dureri ascunse , lacrimi si amar si rugi aprinse . Torta .

Fiecare pas il durea , il smulgea de la malul marii , delfinul striga ( plans de fecioara ? )si valurile …Nu se uita in urma , niciodata nu se uita in urma , n-ar fi putut , nu ar mai fi putut …

Intra in cabana ( pretentios cuvant , mai mult o ingramadire de copaci murind si frunze de toamna , panze de corabii pierdute pe valuri …) prin usa inchipuita , deschiderile-ferestre gemeau spre orizont ca doi ochi goi si orbi … si se arunca pe patul de alge si nisip ( aici nu prindea radacini ,era un popas necesar al zilei spre noapte, spre vise ) si isi atinti privirea spre frunzele moarte , atarnand spre cer , strigat mut al naturii .

Nu manca , era prea plin de nisip , soare , iod si alge , sunete-muzica si asteptarile sale … si prefera ca trecerea sa fie lina pe valuri de aer … numara secundele , minutele-ore strecurandu-se agale afara … pana ramase singur , atat de singur …

Ca un liman , rune rostogolind , linistea …

Share

, , , , , , , ,

  1. Schema 3 « schtiel

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: