Amalgamix


Guest-post Ora25

Primordial

aşaaam.
Precipice Recipe e o reţetă bună de albuşit planetele-ntre ele în scopul obţinerii unui seism galactic artificial din care să ţâşnească sosul Tartar, cel atât de adânc sub pământuri pe cât e pământul faţă de cer. după el , Precipitaţii, vorba lui Louis, respectiv se-adaugă sare ploaie din exhobbitul no. 1, numit Tears

(tea real syndication) care lojic, trebuia să ajungă cel din urmă. Dar cum nimic nu e lojic, că doar nu suntem masoni, din Puţu cu Timp

se extrage o găleată de retur, ochiul din tigaie se acoperă cu o pleoapă până se resoarbe în trecut, apoi se introduce la loc în găoace pentru ca oul să-şi revină la vârsta precolumbiană, în care pas (step să zicem)

de a fi spart. Iar de-aici, aveţi două variante: fie oul se-ascunde în pasăre, fie pasărea se-ascunde în ou. După ce rezolvaţi problema, să-mi spuneţi câte ouă apar în Soul Mirror

şi dacă sunt dispuse pe unde, într-un Waltz

waltz

în Sol Minor, ori păstrează Silanţul slăbiciunilor .

Multumesc mult , ora25 ! Mi-ai facut o seara frumoasa !

, , ,

  1. #1 by ora25 on Iunie 9, 2011 - 21:11

    🙂 cu plăcinte înainte!

  2. #3 by Cristi on Iunie 9, 2011 - 21:14

    Felicitari ora 25! Am vazut astfel din nou cateva imagini grupate care sunt adevarate nestemate pentru noi, de Schtiel adunate!

    • #4 by schtiel on Iunie 9, 2011 - 21:17

      Textul face totul . Un pic suprareal , un pic co(s)mic . Eu ii multumesc mult Orei25 pentru timpul acordat/cedat/infiripat .

  3. #5 by toscănița on Iunie 9, 2011 - 23:19

    mi-ai furat-o pe ora,schtiel!ăăă,nu mă mai joc😀

  4. #7 by Lillee on Iunie 10, 2011 - 01:20

    Chiar a iesit super. Bravo! Eu am emotii😀

    • #8 by schtiel on Iunie 10, 2011 - 04:34

      Merci ! dar felicitarile merg spre Ora !

  5. #9 by Ana Pauper on Iunie 10, 2011 - 08:58

    la ora 9.58 încă mi-e somn, dar la ora 25 îmi voi reveni😀

    • #10 by schtiel on Iunie 10, 2011 - 10:20

      intotdeauna . ora25 e revigoranta !

      • #11 by ana pauper on Iunie 10, 2011 - 10:29

        acu am băut și ceai🙂

      • #12 by schtiel on Iunie 10, 2011 - 11:08

        eh , parca tot cafeaua e mai buna😀

  6. #13 by ora25 on Iunie 10, 2011 - 12:16

    aaaa, se vorbea de mine, scuzaaaţi şi mersiii!🙂 am uitat să mă abonez la comentarii dar la fix am ajuns în cafeaua de mai sus (mor puţin de somn dar când înviu reviu).

    • #14 by schtiel on Iunie 10, 2011 - 12:58

      cafeaua nu ajuta , am baut o tona . somn cat tona de mai inainte . cand revii , imi zici😀 sa inviu !

      • #15 by Ana Pauper on Iunie 10, 2011 - 14:54

        de unde acest zombism? de la vineri ni se trage, de la nori sau de la robinson?

      • #16 by schtiel on Iunie 10, 2011 - 15:05

        Cred ca e zambism😀

  1. Esenţa « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: