Ansuz

Ein Gott oder Ase … un zeu sau membru al grupului de zei ( vanir )

ansuz

Se regasira in pat , cautari indelungi si tatonari nesfarsite , spate in spate … fara o vorba si fara o soapta … fara caldura din suflet , fara speranta …
Miros de fildes si abanos ( cea de-a doua lumanare reusise cumva sa ajunga la clape , maine va trebui sa stearga ceara uscata si sa mestece fitilul amar , afumat , drept pedeapsa … ) dar nu mai conta , asa intors cu spatele simtea respiratia agale , somnul Ei ademenitor , singuratic si obositor . Iar : o noapte se intindea , de la coltul pianului , insinuanta , spre baie … si trebuia iar : sa lupte , sa geama , sa spere … degeaba , iar : totul era inutil , iar : pisica isi lungea mustatile-scara spre cer , sau vise , sau … intinse mana , incet , doar o soapta spre umarul ei … si se opri , iar : va fi greu , plumb , sa adoarma …
Ceasul pendula intre tabliile patului , rumegand incetisor o melodie de el stiuta , l-ar fi omorat daca ar fi putut , sa nu mai vina nici maine, sa ramana doar noapte …
Nici nu mai stia de cand statea asa , pierdut , agonizand spre dimineata … Ea respira usor , pitaya emana un zumzet slab … si-si dori cu ardoare ca Ea sa prinda viata , ramuri sa-l cuprinda , radacini sa-i suga seva , flori sa-l imbete cu parfumul lor … si frunze-soapte … incet , un brat aluneca , rotund pe-o parte , speranta renascuta sau doar iluzie desarta … si trupul Ei se roti , urmand fidel rotundul si brate il invaluira , o soapta si-o respiratie la piept si un picior ce-l apasa doar protector …

* * *

si o caldura alba , prea alba …fosnet de cearceafuri … sau frunze-soapte … nisip in palme ? Miros de alge ?

Pe patul incropit din cabana , agoniza incet … caci iar venise brusc , prea brusc … trezirea … Stia , simtea , traia … si zbaterea deveni amara , se ridica agale si-si lua o scoica cu apa , lucind in perle imaginare , atat de salcie si fada …
Ar fi iesit afara , pe plaja , dar atunci delfinul l-ar fi chemat , ademenit , sirena ireala , cu plansul lui/ei neauzit … si-abia maine il va cauta si-i va spune … vor inota impreuna , spre larg , spre liniste …
Asa ca privi in larg , ii spuse in gand o chemare , facu timid un pas prin usa imaginara … in larg algele chemau a furtuna , se agitau spre cer , violet , iodul ardea rasuflarea .
Si vantul , ah , vantul fura in continuare nisip de clepsidra , isi facea castele efemere mancate de valuri … sidef lipit pe pleoape .
Mai facu un pas … picioarele se afundara in nisip si nimeni sa-l fure … nu se va duce pe plaja , orele stateau nemiscate si soarele agoniza , ciuntit de cativa nori , un nautilus ii striga in ureche vuietul marii … si undeva furtuna deja era stapana , ii simtea chemarea si o dorea , sa vina sa spele …
Cativa stropi desenau cratere pe nisip , murind in imbratisarea calda , incet plaja fierbea ( doamne , cat ura nisipul ud de ploaie ! ) si mici paraie incepura sa alerge , bezmetice spre mare … de ce ? Facu un pas inapoi , penumbra din coliba il chema , ii apartinea … hai , vino in vise si alge …

YvesTanguy-Thestorm1926

Coliba fremata , prin ferestrele imaginare vantul misca ramuri si frunzele moarte , vartej , nisipul inca uscat ii  intra in nas , in ochi … si brusc totul se linisti , totul cazu la pamant … ploaia izbavitoare cuprinse coliba si doar picaturile ii erau companion … si lumina cenusie il chema spre patul tare … sa asculte adanc , linistea din spirale de nautilus , caci marea …
Se intinse iar , lene ancestrala , cu mainile sub cap , privirea spre zare , furtuna stapana si ploaia . Incet , incantatie , visele ce va sa vina , sa vina , sa stearga , sa acopere , sa domine , sa minta , sa creeze …

Pentru voi : : Sophie , Achilianu ,  Alex , Amuleta , Androxa, Arhetipal ,   Pacatoasa , Costin , Cristi ,  Daniel , Deea , Irina , Matt ,  Manoliu ,  Greiere , Ralu , Jteph , Principessa ,   Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas ,   Pisicaroz , Inda ,  Rokssana , Hanny-Bunny si Vania

Fehu

Vieh, beweglicher Besitz … animal , bun mobil

Statea intins pe nisip . Cu ochii inchisi si caldura ce ii ardea pleoapele.
Simtea in nari miros de alge , iod animal si vegetal , simtea albastru in cerul gurii . Dar nu vrea , nu putea sa se mai miste . Doar strangea pumnii , adunand nisip , scoici sparte , mici secunde din timpul nu-stiu-cui . Le rasfira incet printre degete , clepsidra .
Valurile domoale ii atingeau picioarele , reci si smaraldul lor il durea . Dar prefera sa nu miste , pielea sa se increteasca si soldurile sa incerce sa prinda radacini , mangrove efemere pe o plaja pustie .
Un pescarus stident nu ii dadea pace , spirale aeriene , volute de aer , indiferent la durerea lui .
I-ar fi spus ceva , l-ar fi strigat-alungat , inutil ca si vantul ce incerca sa-i fure particele din clepsidra degetelor. Varfurile penelor de la aripi ii zgariau timpanul , zgomot indecent in linistea apasatoare . Si vantul … iar incerca sa-l sape , ii fura nisip si adauga aleator in alta parte , simtea cum devine o duna galbena . Maine aici , ieri in alta parte , niciodata stabil , niciodata cu radacini , fara casa .
Stia delfinul . Il pandea constiincios din valuri , fecioara Venus sau Poseidon . Vorbea , vorbe fara sunete si-l privea dintr-o parte , cu un ochi umed . Nu trebuia sa se ridice sa-l caute . Era acolo , in fiece zi , fidel companion si totodata atat de departe.
Ar fi luat o luntre sa-l caute , sa-l vada de aproape , sa-i mangaie pielea fina si sa-l priveasca in ochi… sa-l inteleaga . Niciodata dus pana la final , gandul nu-i mai dadea pace . Da , maine il va cauta si-i va spune …

Intr-un final , plictisit de arsurile de pleoape si culorile ce se invarteau incet sub ele , se ridica alene intr-un cot . Delfinul era si nu era , il simtea acolo in valuri , spionand si plutind , ascuns in alge si verde . Dar era acolo si va fi acolo mereu . Cred.
Se ridica incet , plictisit total si radacinile il durura . Si maine iar vor cauta febril o crapatura , teren fragil in care sa se infiga . Si-l vor durea la fel , trist si inutil.
Da , le-ar fi lasat sa-si faca datoria , sa ramana ancorat pe plaja .Dar nu azi , nu acum . Mai avea drum de parcurs , dureri ascunse , lacrimi si amar si rugi aprinse . Torta .
Fiecare pas il durea , il smulgea de la malul marii , delfinul striga ( plans de fecioara ? )si valurile …Nu se uita in urma , nicioadata nu se uita in urma , n-ar fi putut , nu ar mai fi putut …
Intra in cabana ( pretentios cuvant , mai mult o ingramadire de copaci murind si frunze de toamna , panze de corabii pierdute pe valuri …) prin usa inchipuita , deschiderile-ferestre gemeau spre orizont ca doi ochi goi si orbi … si se arunca pe patul de alge si nisip ( aici nu prindea radacini ,era un popas necesar al zilei spre noapte, spre vise ) si isi atinti privirea spre frunzele moarte , atarnand spre cer , strigat mut al naturii .
Niciodata nu manca , era prea plin de nisip , soare , iod si alge , sunete-muzica si asteptarile sale … si prefera ca trecerea sa fie lina pe valuri de aer … numara secundele , minutele-ore strecurandu-se agale afara … pana ramase singur , atat de singur …
Ca un liman , linistea …

Rune

Statea intins pe nisip . Cu ochii inchisi si caldura ce ii ardea pleoapele.

Meret Oppenheim-Die Steinfrau, 1938

Simtea in nari miros de alge , iod animal si vegetal , simtea albastru in cerul gurii . Dar nu vrea , nu putea sa se mai miste . Doar strangea pumnii , adunand nisip , scoici sparte , mici secunde din timpul nu-stiu-cui . Le rasfira incet printre degete , clepsidra .Ramase Red , altar fumegand , rotind secunde…

Valurile domoale ii atingeau picioarele , reci si smaraldul lor il durea . Dar prefera sa nu miste , pielea sa se increteasca si soldurile sa incerce sa prinda radacini , mangrove efemere pe o plaja pustie .

Un pescarus strident nu ii dadea pace , spirale aeriene , volute de aer , indiferent la durerea lui .

I-ar fi spus ceva , l-ar fi strigat-alungat , inutil ca si vantul ce incerca sa-i fure particele din clepsidra degetelor. Varfurile penelor de la aripi ii zgariau timpanul , zgomot indecent in linistea apasatoare . Si vantul … iar incerca sa-l sape , ii fura nisip si adauga aleator in alta parte , simtea cum devine o duna galbena . Maine aici , ieri in alta parte , niciodata stabil , niciodata cu radacini , fara casa .

Delfinul . Il pandea constiincios din valuri , fecioara Venus sau Poseidon . Vorbea , vorbe fara sunete si-l privea dintr-o parte , cu un ochi umed . Nu trebuia sa se ridice sa-l caute . Era acolo , in fiece zi , fidel companion si totodata atat de departe.

Ar fi luat o luntre sa-l caute , sa-l vada de aproape , sa-i mangaie pielea fina si sa-l priveasca in ochi… sa-l inteleaga . Niciodata dus pana la final , gandul nu-i mai dadea pace . Da , maine il va cauta si-i va spune …

Intr-un final , plictisit de arsurile de pleoape si culorile ce se invarteau incet sub ele , se ridica alene intr-un cot . Gold era si nu era , il simtea acolo in valuri , spionand si plutind , ascuns in alge si verde . Dar era acolo si va fi acolo mereu . Cred.

Se ridica incet , plictisit total si radacinile il durura . Si maine iar vor cauta febril o crapatura , teren fragil in care sa se infiga . Si-l vor durea la fel , trist si inutil.

Da , le-ar fi lasat sa-si faca datoria , sa ramana ancorat pe plaja .Dar nu azi , nu acum . Mai avea drum de parcurs , dureri ascunse , lacrimi si amar si rugi aprinse . Torta .

Fiecare pas il durea , il smulgea de la malul marii , delfinul striga ( plans de fecioara ? )si valurile …Nu se uita in urma , niciodata nu se uita in urma , n-ar fi putut , nu ar mai fi putut …

Intra in cabana ( pretentios cuvant , mai mult o ingramadire de copaci murind si frunze de toamna , panze de corabii pierdute pe valuri …) prin usa inchipuita , deschiderile-ferestre gemeau spre orizont ca doi ochi goi si orbi … si se arunca pe patul de alge si nisip ( aici nu prindea radacini ,era un popas necesar al zilei spre noapte, spre vise ) si isi atinti privirea spre frunzele moarte , atarnand spre cer , strigat mut al naturii .

Nu manca , era prea plin de nisip , soare , iod si alge , sunete-muzica si asteptarile sale … si prefera ca trecerea sa fie lina pe valuri de aer … numara secundele , minutele-ore strecurandu-se agale afara … pana ramase singur , atat de singur …

Ca un liman , rune rostogolind , linistea …

Furtuna

Retras in coliba , asculta.

Urlet de valuri, culori violete si spirale de ploaie .

Ignat Bednarik - The enigma of life

Delfinul plangea si-l striga , avertisment si chemare . Iesi in prag sa-i spuna. Dar alge si valuri , zid de sunete. Nimic nu mai conta , doar natura era stapana.

Crux se prabusea , dare de foc leganate de aer … vartej de frunze si ploaie , spaland amintiri si regrete . Cercul de rune astepta , stia , palpita . Red privea cerul , sora cea mare ce va sa vina , popas teluric spre viata . Sau moarte.

Si linistea … undeva departe fulgere incolaceau norii , stingandu-se in valuri .

Pe nisip , praf de stele , Red statea alaturi de Crux .  Cercul de rune intregit cu altar fumegand ,surata cea mare .

Maine, o alta zi . Poate. Le va spune si povesti , le va spala si rostogoli , oracol al vietii sau intrebare.

Liman

Inota … sau plutea ? … intunericul il strangea in gheare si nici Crux nu-l ajuta … bezna si rece si ud …

Doar delfinul il privea , intrebator , sperand sa-i ceara ajutorul . Dar in ce limba ?

Trecusera ore , veacuri de la naufragiu si tot inota , poate va auzi „Pamant !” , dar nimeni nu striga … si inota , rece si alge .

Simtea ca a inotat prin secole , milenii , timpul il inconjura , negre tenebre si alge … nici nu mai stia daca era naufragiat de pe un vapor sau o corabie , secundele stateau in cumpana valurilor si-l priveau , uimite , asteptau sa cedeze si sa plece spre abisuri …

Un fluierat scurt si un bot umed impins in umar … si valuri mici la picioare , spuma … Crux il privea din inalturi si nu se mai legana , nisip strans avid in pumni cu ultimele puteri …

Multumesc , i-ar fi spus delfinului , dar in ce limba ?

Pamant !

Liniste.

Linistea dinaintea furtunii.

Corabii pierdute pe valuri , sufletele noastre , canibale , adulmeca sange si alge …

Штилъ …