Waterfall

[…]

I see deep on my sea

[…]

Aguaturbia – Waterfall

Rece si verde

un val adanc

imi trece prin mine

cadere de apa

cuvinte simple

fara tine …

Cool and green

a deep wave

pass through me

waterfall

simple words

without you …

[…]

When the night become days
come days …

[…]

Caderi de apa si cuvinte :

Alex , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius , Ilarie , Ana U , VizualW , GabryelleH , Lili3d , OanaClara , Savitsky , Dictatura , Moi , Ela , Zazuza

Weekend

Doar sare in nari si in par , vantul alene alearga . Picuri mici , copii valurilor , sunet albastru in mare . Si-n linistea adanca , un popas la sfarsit de saptamana …

Undeva , in zare , un vis . Sau un nor …

.

Only salt in the nostrils and hair, the wind slowly run. Small drops, children wave, blue sound of sea . And in deep silence, a stop on weekends …

Somewhere in the distance, a dream. Or a cloud …

 

Un weekend placut !

Sophie , Alex , Amuleta , Ana U , Androxa , Inceputuri , Gabi , Caius , Costin , Cristi , Lillee , Daniel , Deea , Irina , Matt , Camelia ,  Greiere , George , Ilarie , Ioan U , Ana , AliceG , Principessa , Toscana , PavelIonut , Rokssana , Sebastyan , Hanny-Bunny , Vania , Savitsky , Zazuza , Ora25 , CLM , Mihaeladm , Ionouka , Shayna , VizualW

 

Fehu

Vieh, beweglicher Besitz … animal , bun mobil

Statea intins pe nisip . Cu ochii inchisi si caldura ce ii ardea pleoapele.
Simtea in nari miros de alge , iod animal si vegetal , simtea albastru in cerul gurii . Dar nu vrea , nu putea sa se mai miste . Doar strangea pumnii , adunand nisip , scoici sparte , mici secunde din timpul nu-stiu-cui . Le rasfira incet printre degete , clepsidra .
Valurile domoale ii atingeau picioarele , reci si smaraldul lor il durea . Dar prefera sa nu miste , pielea sa se increteasca si soldurile sa incerce sa prinda radacini , mangrove efemere pe o plaja pustie .
Un pescarus stident nu ii dadea pace , spirale aeriene , volute de aer , indiferent la durerea lui .
I-ar fi spus ceva , l-ar fi strigat-alungat , inutil ca si vantul ce incerca sa-i fure particele din clepsidra degetelor. Varfurile penelor de la aripi ii zgariau timpanul , zgomot indecent in linistea apasatoare . Si vantul … iar incerca sa-l sape , ii fura nisip si adauga aleator in alta parte , simtea cum devine o duna galbena . Maine aici , ieri in alta parte , niciodata stabil , niciodata cu radacini , fara casa .
Stia delfinul . Il pandea constiincios din valuri , fecioara Venus sau Poseidon . Vorbea , vorbe fara sunete si-l privea dintr-o parte , cu un ochi umed . Nu trebuia sa se ridice sa-l caute . Era acolo , in fiece zi , fidel companion si totodata atat de departe.
Ar fi luat o luntre sa-l caute , sa-l vada de aproape , sa-i mangaie pielea fina si sa-l priveasca in ochi… sa-l inteleaga . Niciodata dus pana la final , gandul nu-i mai dadea pace . Da , maine il va cauta si-i va spune …

Intr-un final , plictisit de arsurile de pleoape si culorile ce se invarteau incet sub ele , se ridica alene intr-un cot . Delfinul era si nu era , il simtea acolo in valuri , spionand si plutind , ascuns in alge si verde . Dar era acolo si va fi acolo mereu . Cred.
Se ridica incet , plictisit total si radacinile il durura . Si maine iar vor cauta febril o crapatura , teren fragil in care sa se infiga . Si-l vor durea la fel , trist si inutil.
Da , le-ar fi lasat sa-si faca datoria , sa ramana ancorat pe plaja .Dar nu azi , nu acum . Mai avea drum de parcurs , dureri ascunse , lacrimi si amar si rugi aprinse . Torta .
Fiecare pas il durea , il smulgea de la malul marii , delfinul striga ( plans de fecioara ? )si valurile …Nu se uita in urma , nicioadata nu se uita in urma , n-ar fi putut , nu ar mai fi putut …
Intra in cabana ( pretentios cuvant , mai mult o ingramadire de copaci murind si frunze de toamna , panze de corabii pierdute pe valuri …) prin usa inchipuita , deschiderile-ferestre gemeau spre orizont ca doi ochi goi si orbi … si se arunca pe patul de alge si nisip ( aici nu prindea radacini ,era un popas necesar al zilei spre noapte, spre vise ) si isi atinti privirea spre frunzele moarte , atarnand spre cer , strigat mut al naturii .
Niciodata nu manca , era prea plin de nisip , soare , iod si alge , sunete-muzica si asteptarile sale … si prefera ca trecerea sa fie lina pe valuri de aer … numara secundele , minutele-ore strecurandu-se agale afara … pana ramase singur , atat de singur …
Ca un liman , linistea …

Rune

Statea intins pe nisip . Cu ochii inchisi si caldura ce ii ardea pleoapele.

Meret Oppenheim-Die Steinfrau, 1938

Simtea in nari miros de alge , iod animal si vegetal , simtea albastru in cerul gurii . Dar nu vrea , nu putea sa se mai miste . Doar strangea pumnii , adunand nisip , scoici sparte , mici secunde din timpul nu-stiu-cui . Le rasfira incet printre degete , clepsidra .Ramase Red , altar fumegand , rotind secunde…

Valurile domoale ii atingeau picioarele , reci si smaraldul lor il durea . Dar prefera sa nu miste , pielea sa se increteasca si soldurile sa incerce sa prinda radacini , mangrove efemere pe o plaja pustie .

Un pescarus strident nu ii dadea pace , spirale aeriene , volute de aer , indiferent la durerea lui .

I-ar fi spus ceva , l-ar fi strigat-alungat , inutil ca si vantul ce incerca sa-i fure particele din clepsidra degetelor. Varfurile penelor de la aripi ii zgariau timpanul , zgomot indecent in linistea apasatoare . Si vantul … iar incerca sa-l sape , ii fura nisip si adauga aleator in alta parte , simtea cum devine o duna galbena . Maine aici , ieri in alta parte , niciodata stabil , niciodata cu radacini , fara casa .

Delfinul . Il pandea constiincios din valuri , fecioara Venus sau Poseidon . Vorbea , vorbe fara sunete si-l privea dintr-o parte , cu un ochi umed . Nu trebuia sa se ridice sa-l caute . Era acolo , in fiece zi , fidel companion si totodata atat de departe.

Ar fi luat o luntre sa-l caute , sa-l vada de aproape , sa-i mangaie pielea fina si sa-l priveasca in ochi… sa-l inteleaga . Niciodata dus pana la final , gandul nu-i mai dadea pace . Da , maine il va cauta si-i va spune …

Intr-un final , plictisit de arsurile de pleoape si culorile ce se invarteau incet sub ele , se ridica alene intr-un cot . Gold era si nu era , il simtea acolo in valuri , spionand si plutind , ascuns in alge si verde . Dar era acolo si va fi acolo mereu . Cred.

Se ridica incet , plictisit total si radacinile il durura . Si maine iar vor cauta febril o crapatura , teren fragil in care sa se infiga . Si-l vor durea la fel , trist si inutil.

Da , le-ar fi lasat sa-si faca datoria , sa ramana ancorat pe plaja .Dar nu azi , nu acum . Mai avea drum de parcurs , dureri ascunse , lacrimi si amar si rugi aprinse . Torta .

Fiecare pas il durea , il smulgea de la malul marii , delfinul striga ( plans de fecioara ? )si valurile …Nu se uita in urma , niciodata nu se uita in urma , n-ar fi putut , nu ar mai fi putut …

Intra in cabana ( pretentios cuvant , mai mult o ingramadire de copaci murind si frunze de toamna , panze de corabii pierdute pe valuri …) prin usa inchipuita , deschiderile-ferestre gemeau spre orizont ca doi ochi goi si orbi … si se arunca pe patul de alge si nisip ( aici nu prindea radacini ,era un popas necesar al zilei spre noapte, spre vise ) si isi atinti privirea spre frunzele moarte , atarnand spre cer , strigat mut al naturii .

Nu manca , era prea plin de nisip , soare , iod si alge , sunete-muzica si asteptarile sale … si prefera ca trecerea sa fie lina pe valuri de aer … numara secundele , minutele-ore strecurandu-se agale afara … pana ramase singur , atat de singur …

Ca un liman , rune rostogolind , linistea …

Furtuna

Retras in coliba , asculta.

Urlet de valuri, culori violete si spirale de ploaie .

Ignat Bednarik - The enigma of life

Delfinul plangea si-l striga , avertisment si chemare . Iesi in prag sa-i spuna. Dar alge si valuri , zid de sunete. Nimic nu mai conta , doar natura era stapana.

Crux se prabusea , dare de foc leganate de aer … vartej de frunze si ploaie , spaland amintiri si regrete . Cercul de rune astepta , stia , palpita . Red privea cerul , sora cea mare ce va sa vina , popas teluric spre viata . Sau moarte.

Si linistea … undeva departe fulgere incolaceau norii , stingandu-se in valuri .

Pe nisip , praf de stele , Red statea alaturi de Crux .  Cercul de rune intregit cu altar fumegand ,surata cea mare .

Maine, o alta zi . Poate. Le va spune si povesti , le va spala si rostogoli , oracol al vietii sau intrebare.

O zi

Inconjurat de rune , cerc spre alte timpuri – poarta nisipului , privea in zare .

Valuri smarald si spuma diafana a uitatelor corabii … imagine sepia , decolorata ….cat timp oare trecuse ? toate porturile erau acum inchise , toate tarmurile departe …

Paul Klee - Golden fish

Printre valuri , delfin … il cheama si-l striga , ochii tristi , lacrima oceanului verde … Ii va spune Gold .

Neatent , misca o runa , Red se revolta , strigat de pescarus mascat , ranit in zbor … si totul se rastoarna , valurile tarm si nisipul ocean , runele se rotesc , clepsidra … cum va reface totul ?

Stramina şi pietrele murcoase
Se învârtesc şi pivotează-n plastă –
Frazbile toate, şi granchioase –
Iar clipele le trec prin poarta vastă.

Si Ea era atat de departe … ieri o regasise , aplecata-taina peste suflet , alungata brutal de realitate … acelasi pescarus insistent … probabil furase-miscase o runa , rasturnand iarasi totul , pierzand visul si amagind realitatea …

Gold il privea … stia probabil timpul , calator al apelor … i-ar fi spus o taina , o iubire , pierduta si regasita , dar …

Da , frazbile toate …

Ziua de odihna

Intins la soare , se odihnea . Printre pleoapele intredeschise , perdea de gene , o simtea pe Ea cum se apropie . O astepta , o dorea … si o lasa de fiecare data sa-l surprinda .

Ingenunghiata , Ea se apleca spre fruntea , buzele lui arse … ii ghicea mirosul , aroma , ii simtea rasuflarea calda pe pleoape … si indecent , trase cu ochiul spre decolteul Ei , spre sanii in floare , spre calde amintiri si dorinte nespuse … Brusc , se ridica si incerca sa loveasca pescarusul mascat ce se aplecase asupra lui , umbra peste visele sale .

Era un hot , mereu se strecura in apropierea lui , incercand sa fure pietricelele lui colorate . Mereu scapa , tipat prelung , planat spre valuri …

Vasili Kandinsky - Composition 8

Da , toate aveau nume … bine , asa cum a vrut el , sau in cazul pietricelelor , cum au vrut ele … Le spunea „rune” , indiferent de marime , culoare sau alte considerente … chiar si celor noi sosite in prag .

Nu preziceau nimic , nu prevesteau viitorul , nu ghiceau trecutul , nimic din toate astea . Runele … asezate corect ( chiar , cum or fi asezate corect ? ) ii ofereau sticla de nr.7 , sau o pitaya proaspata . Niciodata insa o tigare de foi ( si incercase , disperat … ) sau o salupa … cred ca aveau ele ceva ganduri ascunse … Cea mare , rosie , era singura ce avea nume .. Red … caci ii aducea aminte de old red sandstone … desi Scandinavia nu prea avea legatura cu Pacificul …

Se odihnea … si delfinul il chema , tacut , spre valuri . Inotase adesea spre el/ea ( si aici era o problema , inca nu avea nume … ) si niciodata aproape , cercuri si spirale , smarald si valuri …niciodata sa-l/o atinga … doar ochii tristi privindu-l .

Se odihnea . Zile trecute . Amintiri . Vartej de nisip . Clepsidra .

Insula

Crux nu mai era pe cer .

Doar soarele ii ardea orbitele , simtea sangele pulsand in vartejuri calde , corola de stelute mici si colorate .

Si valuri mici la picioare , spuma …  nisip ramas printre degete , uscat , vant pungas …

Da , nici nu se mai ridica sa se uite spre valuri … delfinul era acolo , martor tacut , prieten saritor … iscoada … si brusc stiu ca se afla pe o insula , in linistea infernala a valurilor , simfonie sau agonie .

Sarea il ardea deja , scoarta copacului – hainele , asa ca se dezbraca lent ,prea lent , pata alba pe plaja . Mergea incet , lasand valurile sa-i muste nisipul sub talpi , fara tinta , ore . Stia ca va gasi paraul , va spala hainele si trupul , apa in palme . Alaturi trebuia sa fie culcusul de copaci uscati spre moarte , frunze-vartej , radacini imbietoare . Va munci , ore sau zile sau luni , deja clepsidra timpului , nisip , nu mai avea importanta . Coliba il va primi , prag spre visare , popas spre alta zi .

Se intinse la soare , alaturi de haine . Ar fi strigat delfinul , sa-i spuna …

Poate maine.

Liman

Inota … sau plutea ? … intunericul il strangea in gheare si nici Crux nu-l ajuta … bezna si rece si ud …

Doar delfinul il privea , intrebator , sperand sa-i ceara ajutorul . Dar in ce limba ?

Trecusera ore , veacuri de la naufragiu si tot inota , poate va auzi „Pamant !” , dar nimeni nu striga … si inota , rece si alge .

Simtea ca a inotat prin secole , milenii , timpul il inconjura , negre tenebre si alge … nici nu mai stia daca era naufragiat de pe un vapor sau o corabie , secundele stateau in cumpana valurilor si-l priveau , uimite , asteptau sa cedeze si sa plece spre abisuri …

Un fluierat scurt si un bot umed impins in umar … si valuri mici la picioare , spuma … Crux il privea din inalturi si nu se mai legana , nisip strans avid in pumni cu ultimele puteri …

Multumesc , i-ar fi spus delfinului , dar in ce limba ?

Pamant !

Liniste.

Linistea dinaintea furtunii.

Corabii pierdute pe valuri , sufletele noastre , canibale , adulmeca sange si alge …

Штилъ …