Vis7

HAGALAZ’ RUNEDANCE – Nebelhexë

Where The Lonely Souls Go

Won’t you come inside?
Rest a while, you must be tired
It has been a long way
But it’s not far before you reach your goal
The end of this road
Another step to the new dimension
Before you travel on
Let me hear your story

Where do you come from, tell me of your early days
Tell me of gladness, sorrows, was your winter long and cold?
How did you let go?
Tell me and I will listen all night
At dawn I will wish you well
When you go where the lonely souls go

It seems so long ago
The memory of years long gone
One day I’ll be there
At the crossroad where time has no name
Will I pass on or will I return?
Will you meet me
When I go where the lonely souls go?

And the man in a blue cloak
Smiles at me, he speaks to me
But I cannot hear for his words fade with the dream
The answers I seek, I will, I will never know
Will you show me?
Won’t you tell me where the lonely souls go?

And you out there, lost ones,
Hiding within a crowd
Searching for the other soul
That you once left behind
You will also stand here at the end of the road, the crossing point
And alone you will go…
Where the lonely souls go

Rune

Statea intins pe nisip . Cu ochii inchisi si caldura ce ii ardea pleoapele.

Meret Oppenheim-Die Steinfrau, 1938

Simtea in nari miros de alge , iod animal si vegetal , simtea albastru in cerul gurii . Dar nu vrea , nu putea sa se mai miste . Doar strangea pumnii , adunand nisip , scoici sparte , mici secunde din timpul nu-stiu-cui . Le rasfira incet printre degete , clepsidra .Ramase Red , altar fumegand , rotind secunde…

Valurile domoale ii atingeau picioarele , reci si smaraldul lor il durea . Dar prefera sa nu miste , pielea sa se increteasca si soldurile sa incerce sa prinda radacini , mangrove efemere pe o plaja pustie .

Un pescarus strident nu ii dadea pace , spirale aeriene , volute de aer , indiferent la durerea lui .

I-ar fi spus ceva , l-ar fi strigat-alungat , inutil ca si vantul ce incerca sa-i fure particele din clepsidra degetelor. Varfurile penelor de la aripi ii zgariau timpanul , zgomot indecent in linistea apasatoare . Si vantul … iar incerca sa-l sape , ii fura nisip si adauga aleator in alta parte , simtea cum devine o duna galbena . Maine aici , ieri in alta parte , niciodata stabil , niciodata cu radacini , fara casa .

Delfinul . Il pandea constiincios din valuri , fecioara Venus sau Poseidon . Vorbea , vorbe fara sunete si-l privea dintr-o parte , cu un ochi umed . Nu trebuia sa se ridice sa-l caute . Era acolo , in fiece zi , fidel companion si totodata atat de departe.

Ar fi luat o luntre sa-l caute , sa-l vada de aproape , sa-i mangaie pielea fina si sa-l priveasca in ochi… sa-l inteleaga . Niciodata dus pana la final , gandul nu-i mai dadea pace . Da , maine il va cauta si-i va spune …

Intr-un final , plictisit de arsurile de pleoape si culorile ce se invarteau incet sub ele , se ridica alene intr-un cot . Gold era si nu era , il simtea acolo in valuri , spionand si plutind , ascuns in alge si verde . Dar era acolo si va fi acolo mereu . Cred.

Se ridica incet , plictisit total si radacinile il durura . Si maine iar vor cauta febril o crapatura , teren fragil in care sa se infiga . Si-l vor durea la fel , trist si inutil.

Da , le-ar fi lasat sa-si faca datoria , sa ramana ancorat pe plaja .Dar nu azi , nu acum . Mai avea drum de parcurs , dureri ascunse , lacrimi si amar si rugi aprinse . Torta .

Fiecare pas il durea , il smulgea de la malul marii , delfinul striga ( plans de fecioara ? )si valurile …Nu se uita in urma , niciodata nu se uita in urma , n-ar fi putut , nu ar mai fi putut …

Intra in cabana ( pretentios cuvant , mai mult o ingramadire de copaci murind si frunze de toamna , panze de corabii pierdute pe valuri …) prin usa inchipuita , deschiderile-ferestre gemeau spre orizont ca doi ochi goi si orbi … si se arunca pe patul de alge si nisip ( aici nu prindea radacini ,era un popas necesar al zilei spre noapte, spre vise ) si isi atinti privirea spre frunzele moarte , atarnand spre cer , strigat mut al naturii .

Nu manca , era prea plin de nisip , soare , iod si alge , sunete-muzica si asteptarile sale … si prefera ca trecerea sa fie lina pe valuri de aer … numara secundele , minutele-ore strecurandu-se agale afara … pana ramase singur , atat de singur …

Ca un liman , rune rostogolind , linistea …

Furtuna

Retras in coliba , asculta.

Urlet de valuri, culori violete si spirale de ploaie .

Ignat Bednarik - The enigma of life

Delfinul plangea si-l striga , avertisment si chemare . Iesi in prag sa-i spuna. Dar alge si valuri , zid de sunete. Nimic nu mai conta , doar natura era stapana.

Crux se prabusea , dare de foc leganate de aer … vartej de frunze si ploaie , spaland amintiri si regrete . Cercul de rune astepta , stia , palpita . Red privea cerul , sora cea mare ce va sa vina , popas teluric spre viata . Sau moarte.

Si linistea … undeva departe fulgere incolaceau norii , stingandu-se in valuri .

Pe nisip , praf de stele , Red statea alaturi de Crux .  Cercul de rune intregit cu altar fumegand ,surata cea mare .

Maine, o alta zi . Poate. Le va spune si povesti , le va spala si rostogoli , oracol al vietii sau intrebare.

O zi

Inconjurat de rune , cerc spre alte timpuri – poarta nisipului , privea in zare .

Valuri smarald si spuma diafana a uitatelor corabii … imagine sepia , decolorata ….cat timp oare trecuse ? toate porturile erau acum inchise , toate tarmurile departe …

Paul Klee - Golden fish

Printre valuri , delfin … il cheama si-l striga , ochii tristi , lacrima oceanului verde … Ii va spune Gold .

Neatent , misca o runa , Red se revolta , strigat de pescarus mascat , ranit in zbor … si totul se rastoarna , valurile tarm si nisipul ocean , runele se rotesc , clepsidra … cum va reface totul ?

Stramina şi pietrele murcoase
Se învârtesc şi pivotează-n plastă –
Frazbile toate, şi granchioase –
Iar clipele le trec prin poarta vastă.

Si Ea era atat de departe … ieri o regasise , aplecata-taina peste suflet , alungata brutal de realitate … acelasi pescarus insistent … probabil furase-miscase o runa , rasturnand iarasi totul , pierzand visul si amagind realitatea …

Gold il privea … stia probabil timpul , calator al apelor … i-ar fi spus o taina , o iubire , pierduta si regasita , dar …

Da , frazbile toate …

Ziua de odihna

Intins la soare , se odihnea . Printre pleoapele intredeschise , perdea de gene , o simtea pe Ea cum se apropie . O astepta , o dorea … si o lasa de fiecare data sa-l surprinda .

Ingenunghiata , Ea se apleca spre fruntea , buzele lui arse … ii ghicea mirosul , aroma , ii simtea rasuflarea calda pe pleoape … si indecent , trase cu ochiul spre decolteul Ei , spre sanii in floare , spre calde amintiri si dorinte nespuse … Brusc , se ridica si incerca sa loveasca pescarusul mascat ce se aplecase asupra lui , umbra peste visele sale .

Era un hot , mereu se strecura in apropierea lui , incercand sa fure pietricelele lui colorate . Mereu scapa , tipat prelung , planat spre valuri …

Vasili Kandinsky - Composition 8

Da , toate aveau nume … bine , asa cum a vrut el , sau in cazul pietricelelor , cum au vrut ele … Le spunea „rune” , indiferent de marime , culoare sau alte considerente … chiar si celor noi sosite in prag .

Nu preziceau nimic , nu prevesteau viitorul , nu ghiceau trecutul , nimic din toate astea . Runele … asezate corect ( chiar , cum or fi asezate corect ? ) ii ofereau sticla de nr.7 , sau o pitaya proaspata . Niciodata insa o tigare de foi ( si incercase , disperat … ) sau o salupa … cred ca aveau ele ceva ganduri ascunse … Cea mare , rosie , era singura ce avea nume .. Red … caci ii aducea aminte de old red sandstone … desi Scandinavia nu prea avea legatura cu Pacificul …

Se odihnea … si delfinul il chema , tacut , spre valuri . Inotase adesea spre el/ea ( si aici era o problema , inca nu avea nume … ) si niciodata aproape , cercuri si spirale , smarald si valuri …niciodata sa-l/o atinga … doar ochii tristi privindu-l .

Se odihnea . Zile trecute . Amintiri . Vartej de nisip . Clepsidra .